Cheia vindecarii personale
A. PARABOLA “PRINCIPIUL IERTĂRII”(vezi planşa):
Doi oameni erau într-o încăierare pe stradă. Se putea vedea că amândoi erau răniţi, însă poliţistul care sosi la locul faptei îi legă pe amândoi şi-i duse înaintea judecătorului fără să ţină seama de vinovăţia sau dretatea vreunuia. Acuzaţia poliţistului era una simplă dar de netăgăduit: cei doi încălcaseră ORDINEA PUBLICĂ, prin încăierare. Încălcaseră atât “Codul manierelor interumane” cât şi “Legea Statului”.
Fiindcă amândoi încălcaseră aceste legi, chiar dacă unul mult mai mult decât celălalt, amândoi au fost daţi pe mâna “chinuitorilor gardieni”, în închisoare. Desigur fiecare avea de ispăşit pedeapsa în mod diferenţiat, după gravitatea faptei lui, dar chiar şi aşa, pe moment, păreau că suferă aceleaşi chinuri.
Tot aşa este şi cu noi atunci când eşuăm în a rezolva conflictele într-o manieră corectă, după legile Domnului. Fiindcă fiecare din părţi am greşit, diavolul are dreptul legic să intervină în vieţile noastre ca să ne chinuie, atunci când primeşte încuviinţarea de la Domnul. Domnul, fiind plin de milă, ne acordă şansa pocăinţei şi poate amâna sentinţa de judecată. Depinde însă de noi dacă vrem cu adevărat să ne mărturisim înaintea Lui păcatul şi să ne cerem iertare cu pocăinţă.